În luna aceasta urmează un super eveniment la care E MUSAI să participi. Nu întâmplător, ci pentru că este o zi altfel pentru copiii de la Star of Hope. Este considerată o zi și mai diferită pentru că vii să cumperi, dar nu doar pentru tine de data aceasta. Faci shopping și în același timp ajuți un copil nevoiaș să aibă parte de rechizite în noul an școlar și de ore de terapie la centrul SOH. Este vorba de TÂRGUL FAPTELOR BUNE!
Ce se va întâmpla la Târgul Faptelor Bune?
Între orele 10.00-20.00 poți achiziționa haine, încălțăminte, cărți, jucării și tot felul de alte lucruri. Vom avea tot felul de activități și concursuri, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Și nu uita! La Târgul Faptelor Bune cumperi bucățele de fericire pentru copiii care sunt mai puțin norocoși și care au mare nevoie de terapie și rechizite; pentru că atunci când cumperi de la târgul nostru caritabil ajuți un beneficiar în noul an școlar. Șiii… toți banii strânși la eveniment vor fi donați integral pentru susținerea copiilor din medii vulnerabile.
Ce pot să fac pentru Târgul Faptelor Bune în afară de shopping?
Poți spune și altora că există un loc unde poți petrece timp de calitate, unde poți cunoaște oameni inimoși, unde poți face shopiiing, nu doar pentru tine, ci pentru comunitate. Și ca să te asiguri că toată lumea face o faptă bună, dă sfoară-n țară, i-ați prietenii cu tine și invită cât mai multe cunoștințe.
De ce donăm banii unde îi donăm?
Pentru că rechizitele și orele de terapie sunt vitale pentru copiii cu dizabilități care frecventează centrul. Pentru unii dintre ei Star of Hope este singura sursă de ajutor de care au parte.
Deci… când vin?
Hai acasă la noi, la centrul Star of Hope Iași, la Târgul Faptelor Bune pe 17 septembrie să ajuți pe cei nevoiași, să te bucuri de o sesiune de shopping, de jocuri și să bei o cafea bună. Cu alte cuvinte, hai să susții investiția în comunitatea ieșeană și vino să dai un exemplu demn de urmat. Achiziționezi ceva pentru tine sau cei dragi, și faci o faptă bună. Veștile bune vin în curând către tine, prin intermediul persoanelor dornice să ajute de la VatamSocial, powered by VATAMS CONCEPT- o altfel de agenție de marketing.